Sezi s-asculta

Archives for December, 2009

Enigme

Următorul articol este un mic pamflet.

Pot spune cu ușurință că nu mă pricep la cosmetice. Mă duc să-mi iau șampon și văd doojde femei care se zgâiesc la etichetele alea de parcă ar conține harta secretă către succesul universal. Mă strecor elegant (a se citi dau din coate), pun mâna pe un flacon și plec. Ceva cu verde. Irelevant.

Mă duc să-mi iau ceva pentru față. P-asta am luat-o de la o tipă care zicea că pentru meclă tre’ altceva. Un ceva mai special, că nu poți să-ți dai cu săpun de rufe. Cică nu face bine la ten. Ten. Ce-i aia? Piele nu-ți mai ajunge?

Read more… »

Dileme vin, dileme pleacă. Așa le șade bine. Să nu trândăvească prea mult pe teritoriu ostil că iese cu scandal. Problema e că dilemele sunt întotdeauna pe teritoriul inamicului: siguranța. Că doar cine-a zis dubito ergo cogito, cogito ergo sum nu era prost. Știa d’mnealui ceva.

Și, iaca, am ajuns de la o potecă bine bătătorită în noroi. Mă plictisisem de bine, am zis să mai fac o schimbare, două chiar, prin viață. Mi-am luat var și o pensulă și dă-i cu spor. Acum totu-i alb, frumos. Pereții erau prea încărcați de planuri și totul părea prea…cliché. Sau poate că a ieșit albul din spatele mâzgăliturilor și mi-e mie rușine să recunosc. Tot ce-i posibil.

Read more… »

Tic. Tac. Stop.

Lumea în care trăim a fost comparată cu absolut orice element din componența sa. Nu o să fac o trecere în revistă a metaforelor. În schimb o să mă opresc asupra uneia: a ceasului. Finețea mecanismului și acuratețea sa explică, din punctul meu de vedere, cel puțin acum, cu o exactitate foarte mare, cum merge totul.

Mecanismul unui ceas e format din tot felul de elemente: resorturi, rotițe, pârghii, ace, care influențează comportamentul întregului mecanism. Însă, în comparație cu un ceas, lumea e perfectă în totalitatea sa.

Read more… »

Am învățat asta la orele de matematică de prin liceu. Nu mi-a predat nimeni gândirea simplă. Pur și simplu m-am lovit de ea în cele mai neașteptate momente, în care soluția era chiar la nasul meu. Dar nu o vedeam tocmai de nas. Ironic, nu?

De cele mai multe ori răspunsurile ne vin instinctiv, la foarte multe probleme. Pur si simplu complicațiile apar din cauza noastră. Pentru că ne mâncă pe noi undeva să ne luăm singuri la puricat, să ne căutăm noi înșine nod în papură. Hai să nu mai facem chestia asta, oricum sunt destui oameni out there care se ocupă de asta și pentru noi. Și pentru jumătate din populația țării. În fine.

Read more… »

 
 

About Me

Hi this is About me box, you could edit this to put information about yourself or your site so readers know where you are coming from.