B-ul.ro

Da, da, da, ăsta e unul dintre posturile despre cum lași în urmă o perioadă a vieții tale și începi o alta, în care vrei să fii altcineva. În care vrei să te schimbi, pentru simplul motiv că te-ai săturat tu însuți de vechiul sine. Cred că e o perioadă la care ajungem cu toții. Singura diferență este că unii acceptă să vorbească despre ea în public, alții se închid în ei pentru că nu știu încotro s-o apuce. Nu vorbesc acum despre schimbarea de paradigmă din pubertate, a trecut ceva timp de-atunci și oricum mulți dintre noi nici nu o conștientizează. Nici eu nu am știut că mă schimb. Acum, însă, este o schimbare voită. Mă schimb pentru că vreau, nu pentru că tropăie hormonii prin mine. Mă schimb pentru că îmi dau seama că în modul actual de a trăi nu aș rezista societății contemporane dacă aș sta pe picioarele mele. Mă agit prea mult, pun prea mult suflet atunci când mă angajez într-o sarcină. Țin prea mult la ce cred ceilalți despre mine, mă supăr când sunt tratat altfel decât mi-aș dori. Soluția este cât se poate de simplă. O porție sănătoasă de nesimțire, de nepăsare. Și dacă nu sunt privit așa cum mi-aș dori, care e problema? E imaginea lor despre mine, o imagine pe care mi-am creat-o eu în mod inconștient sau o imagine pe care și-au creat-o ei având în vedere criterii la fel de superficiale ca și ei. EU aleg în cine să am încredere, am trecut de vremea în care mă duceam la mama că am fost insultat. Au trecut vre-o 12 ani de atunci, sau poate chiar mai bine. Toată filosofia asta reprezintă mai mult o trecere de la viața de protejat al familiei la cea de persoană care este pregătită să-și ia viața în mâini, care are putea trăi chiar dacă ai lui s-ar duce. Cred că este o problemă de conștientizare a acestei stări. Când stai și de-odată te lovește. Și îți dai seama că acest nou „eu” era în tine de mult, poate chiar de la naștere, dar de-abia acum își arată „chipul”.