Ca papusile

Jul 21
2010

Ce m-a amuzat cel mai tare în facultate a fost ideea că oamenii manipulează. Tot timpul. Atât de tare m-am distrat, încât am început să o iau în serios. Paradoxal. La schimbarea asta de optică a contribuit și un alt set de elemente, dar nu voiesc a le menționa. (a contribuit – setul. a le menționa – elemente. Clar acum?)

În spatele chestiunii în cauză stau niște chestiuni foarte interesante. O societate e formata din mai mulți indivizi, nu? Bun. Dacă fiecare dintre ei manipulează, ce se întâmplă cu fiecare persoană de lângă? Aha, exact. Este manipulată. Voit sau nu. Mi-aș paria banii de țigări că facem chestia asta mai mult în mod conștient decât invers.

De ce ne-am lăsa manipulați? Până la urmă e o chestiune cam… „morally gray”, așa, să manipulezi, nu? D-apăi să te mai și lași! Dar ce ‘mnezeu, n-ai sânge în tine? Cum, doar suntem niște anarhiști cu toții, luptăm împotriva sistemului, facem revoluții la fiecare 5 ani, dăm jos Guverne, spargem, rupem, tragem cu dinții de niște valori foarte bine fundamentate în mentalul nostru colectiv, normale noastre sociale sunt bazate pe niște idei de care chiar și Papa Însuși ar fi mândru!

Pă dracu.

Oricât de emo ar suna, ne lăsăm manipulați ca să ne demonstrăm că nu suntem niște roboți sociali. Că suntem vii. Că încă suntem umani. Într-o lume care pune preț pe elementele de civilizație în detrimentul celor de cultură, ies în evidență mai mult lucrurile care ne arată propria unicitate. Și cum pentru a persuada și manipula e nevoie de tehnici create special pentru fiecare individ sau grup în parte, uite unde s-a ajuns. :)

În mod evident, nu mă aștept să priceapă toți mediocrii că „a manipula” nu e o chestie aiurea. Face parte din viața fiecăruia.

Post to Twitter

17 Responses to “Ca papusile”

  1. costume copii serbare si carnaval says:

    cred ca trebuie stabilita granita intre influentare ( un sfat spre exemplu ) si manipulare ( determinarea de a actiona conform placerii mele spre exemplu ). Altfel…

  2. B says:

    Am spus manipulare, nu influentare. Ceea ce ai denumit tu “influentare” nu este subiectul acestui articol.

  3. perspicacitate says:

    “Oricât de emo ar suna, ne lăsăm manipulați ca să ne demonstrăm că nu suntem niște roboți sociali. Că suntem vii. Că încă suntem umani.”

    daca asta e intentia oamenilor, atunci in mod paradoxal nu le iese absolut deloc. sunt mai “roboti” decat oricand in istorie.

  4. Odorizante Auto says:

    Citez din Parazitii :
    Manipulati opinia publica ? ManiPulati-ma pe mine :>

  5. Stefan says:

    Cineva acolo sus spune bine si este foarte adevarat…e o mica diferenta intre manipulare si influentare!!Bun postul!

  6. Mimi says:

    “Mi-as paria banii de tigări”
    … you have balls! :))

  7. adezivi says:

    Cateodata ma las manipulat pentru ca vreau de fapt acel lucru dar prefer sa fiu rugat. Daca nu vreau ceva, refuz din prima si gata :)

  8. Mario says:

    Toata istoria societatii umane este o continua manipulare. Intotdeauna, masele (vezi “prostimea”), au fost manipulate intr-un fel sau altul.

  9. Sorin says:

    Toti se lasa manipulati !

  10. Stefan says:

    “Constiinta este mult prea dubioasa….D-asta suntem manipulati in masa ” :(

  11. Razvy says:

    Manipulati suntem de cand ne nastem si pana cand murim. Daca nu ar exista manipularea,probabil am fi toti egali si asta nu ar fi bine :)

  12. Giurgiu says:

    Mai scrie si tu articole noi, sa mai avem si noi ce comenta! Ca le-am umplut pe astea de comentarii!!!

  13. miniclip says:

    Sunt de parere ca inaintarea in varsta,sau mai degraba experienta de viata ne ajuta sa fim mai putin manipulabilili de catre cei din jur.

  14. Danut says:

    Sa fii manipulat de cineva depinde de tine ce fel de persoana esti, daca esti sensibil si emotiv poti fi manipulat nu numai de o persoana ci de mai multe. Orice om este manipulat cel putin o data in viata.

  15. Cristi says:

    Cred ca multi dintre noi am fost manipulati fara sa ne dam seama, poate de abia prea tarziu cand deja faptele au fost consumate.

  16. Evelina says:

    Este imposibil sa nu fim influentati cu sau fara voia noastra. Mi se pare foarte bun acest citat pe care l-am gasit zilele trecute pe un blog: You are, in fact, a mashup of what you choose to let into your life. You are the sum of your influences. The German writer Goethe said, “We are shaped and fashioned by what we love.”

  17. Mihaela says:

    Daca stai si meditezi iti vei da seama ca din prima zi de viat aam devenit manipulatori, am inceput sa plangem ca sa manipulam pe mama sa ne dea tata in gura, apoi sa ne dea o jucarie sau atentie tot plangeam, asta este tot manipulare
    Mihaela´s last [type] ..Perioada fertila la femei

Leave a Reply

CommentLuv badge