Sunt copilul unei familii moderne. Ceea ce a avut părți bune și părți rele. Ca orice familie modernă, mama și tata pleacă dimineață la muncă și se intorc cu mult după ce copilul a adormit. Chiar dacă stau în aceeași casă, părinții și copiii se văd atât de rar încât puțin contează.
Părinții simt asta și fac tot posibilul să compenseze. Îi cumpără de toate. Dar știu că nu are efect. Ei știu că pentru copilul lor e nevoie de un suflet care să-i fie aproape, care să-i țină companie, care să-i umple timpul când vine de la școală. Un suflet de care să aibă grijă, să învețe ce înseamnă responsabilitatea. Și atunci îi cumpără un cățeluș.
Copilul crește cu puiul, se joacă cu el, îl scoate afară, are grijă de cel mic. Pe măsură ce amândoi cresc o să îi dea de mâncare, o să-l apere de câinii mai mari. După ce trece de o anumită perioadă dificilă a vieții, în care părinții nu i-au fost aproape, copilul o să tragă linie și o să constate că a petrecut mai mult timp cu prietenul său decât cu familia. Sufletește, el ține la fel de mult atât la părinți cât și la acel mic suflet alături de care și-a petrecut copilăria și adolescența.
Dar cel mic a devenit acum cel bătrân. Oasele-i sunt obosite, tușește, abia se mișcă. Nimic nu ține o eternitate. Te pregătești pentru atunci când nu va mai fi lângă tine. Începi să te obișnuiești cu ideea. Ai impresia că vei face față momentului.
De câteva zile e bolnav. A fost diagnosticat cu insuficiență renală. A stat pe perfuzii, a slăbit mai mult decât ar fi normal. Nu mai poate să bea apă sau să mănânce decât dacă-i dau tu cu seringa. Oftează. Și tu speri că se va face bine.
Azi dimineață fotoliul era gol. Perfuzia dispăruse. Aerul era stătut. Totul era rece.
Taică-miu a vrut să cheme veterinarul să-l eutanasieze. Dar în zadar.
Am renunțat să-l mai ținem în viața. El a renunțat la noi. Cel care mi-a ținut companie 14 ani din viață. Cel care mi-a fost aproape mai mult decât proprii mei părinți. L-am abandonat…
Adina
on September 3 2009
In astfel de cazuri, cuvintele sunt de prisos…:(
Tot ce poti face este ca, mai devreme sau mai tarziu, sa depasesti momentul… el a scapat de suferinta, iar tu i-ai adus omagiul cuvenit prin acest post si prin recunostinta ta fata de momentele frumoase petrecute impreuna…:)
Sadak
on September 3 2009
14 ani … 14 ani de zile langa tine, si iata ca acum nu mai este. E impresionant articolul, avand in vedere ca si eu am un astfel de prieten de opt ani, doar ca e motan. Si il simt cum imbatraneste. Acum un an, inainte sa plec in Danemarca, ma jucam cu el toata ziua. Avea chef de viata, alerga, musca, zgaria … acum nici asta nu mai face. Ma gandesc cu groaza la ziua in care nici el nu o sa mai fie printre noi, cred ca e ingrozitor.
Sadak´s last blog ..#ftwparty
Andrei Bobocea
on September 3 2009
@Adina: Presupun ca asa e.
@Sadak: Sincer, sfatul meu este sa-ti mai iei un pisic. Nu o sa stearga durerea dar macar o mai alina…
andrei
on September 3 2009
Te înţeleg. Mult mai bine decât mi-aş fi dorit cu vreo doi ani în urmă.
andrei´s last blog ..Comentariu la Mai este necesară curățarea unui maus ? de Curățarea calculatorului. Un studiu din Marea Britanie
Andrei Bobocea
on September 3 2009
Ti-ai luat un alt animalut acum?
andrei
on September 3 2009
Am „adoptat” între timp un maidanez de talie mică. Rasa… câine. Inutil să-ţi spun că nu se compară, dar măcar am „cu cine să schimb „o vorbă”. P.S. Dacă nu-ţi iei un alt câine cât de curând (asta doar dacă vrei), pe măsură ce trece timpul va fi din ce în ce mai greu.
andrei´s last blog ..În sfârşit, Opera 10 este disponibil pentru a fi descărcat
iulia
on September 3 2009
Cand eram mica, in vacanta de dupa clasa intai, am primit si eu un catelus. A fost ca un membru al familiei, tot timpul vesel si plin de viata. Odata, de revelion, a scapat din casa si l-a atacat un caine mare din vecini, l-a muscat si credeam ca nu isi va mai reveni. Mi se parea sfarsitul lumii sa il vad bolnav, cu ochisorii lui neajutorati, dar blanzi. A murit de batranete pana la urma, dar si atunci am plans dupa el si nu mai vroiam nici un alt animalut. E ingropat in gradina si nu l-am uitat niciodata, dar de atunci am mai avut si alti catei.
Andrei Bobocea
on September 3 2009
@Andrei: Acum am 3 catei (perechea celui batran si doi pui) care imi fac viata mai usoara. Dar, recunosc, nu e acelasi lucru.
@Iulia: Al meu e tot in gradina. Langa un cires.
brightie
on September 4 2009
brightie da o imbratisare, ca altceva nu stie ce sa dea, cand cerul devine amar…
Alle
on September 11 2009
cred ca familiile noastre se aseamana
… dar eu nu am voie cu un animal cald (am avut pesti, dar e aiurea, domle! iti trebuie cineva cu care sa comunici, sa te joci, sa-l atingi). cu toate astea, am avut zeci de caini care acum isi duc veacul pe la bunici. eu iubesc mult animalele…
well
teribil de rau.
imi pare rau pentru pierderea ta
Andrei Bobocea
on September 11 2009
@brightie: saru’mana
@alle: vreme trece, vreme vine…
Florin Puscas
on September 11 2009
Imi pare rau pt cainele tau. Avusesem si eu un catel mai demult. Insa a murit prematur…
Oricum la mine era alta situatia.
Un articol destul de emotionant…
Florin Puscas´s last blog ..Gustul dulce al victoriei
Alle
on September 11 2009
…Toate’s vechi si noi sunt toate.
Alle´s last blog ..oracol: să facem cunoştinţă!partea întâi