Nu vreau
2010
De când mă știu am avut oroarea de „a fi mare”. Să merg la muncă, să stau acolo într-un birou cu alți douăj’de inși, să-mi amorțească toate alea pe un scaun în fața unui calculator, zgâindu-mă într-un monitor la tabele, cifre și alte bazaconii. Urât. Idealul meu în viață nu prea era ăsta.
S-a menținut chestia destul de multicel. Unii ar spune că poate prea mult. După ce am fost acuzat de imaturitate și spoit cu oo stricate, într-o zi vine soarta și îmi șoptește suav „it’s time to grow up, bă boule!”. O bag în gaura cheii și-mi văd de muncă. Adică de stat degeaba.

Comment