Între noi fie vorba, articolul ăsta se va axa ceva mai mult pe ciudățeniile pe care le-am înâlnit la ailaltă. FCRP este Facultatea, iar cea particulară este ailaltă sau dincolo. Își merită pseudonimul. O să mă credeți pe curând.

Critici pentru Facultatea de PR sunt și ele destule, dar nimic ieșit din comun. Încă un articol despre ce nu ne convine la facultățile de stat din România ar fi de prisos. Sunt destule, fără număr, vorba unui mare clasic aflat în viață.

Să purcedem.

Primul an, Economie Europeană. Materia denumită generic Microeconomie. La un seminar, domn’ profesor ne întreabă – în cadrul lecției despre capitalism (bineînțeles, la microeconomie se face istoria modelelor economice. Logic, nu?) – „Mă copii, mie mi se pare normal ca Statul să dea voie părinților să-și vândă copiii. Că ar ajuta economia”. Vorbeam despre părinții care își lasă odraslele pe la orfelinate ș.a.m.d. (iarăși, legătura cu microeconomia este evidentă. Abandonul și moartea nou-născuților sunt mecanisme foarte importante ale economiei unei întreprinderi). Moment în care toată sala a rămas mută. Înțeleg că ești apărător fanatic al capitalismul, dar de aici și până la „hai să fim de acord ca părinții să își vadă odraselele ca bunuri economice” e cale luuu[…]uungă.

Acum, anul al doilea. Materie denumită sugestiv Politici de Coeziune. Presupun că intuim cu toții ce se predă aici, nu? Uniune Europeană, coeziune întra statele membre. Totul logic (shocking, I know) până dai de seminar. Ce facem la seminar? A? Aprofundăm materia predată la curs, punem întrebări. Normal, nu? Nu! Facem structura unui proiect de finanțare. Care-i șpilu’, mă băieți și fete? Nu văd: ce au politicile de coeziune cu finanțarea unui proiect? Unde intră „vreau bani” în „hai să unim statele membre ale UE”?

Și aici fac o scurtă paranteză. Ne pune demoiselle seminaristă să punem în ordine etapele unui proiect. Din întâmplare dă și unul cu un site web. Buuun. Zic. La ăsta neam să greșesc. Ei bine, ghici?  Conform demoisellei seminariste, atunci când faci un website, faci designul (a se citi structura bazei de date + programare), faci interfața, după care nu, nu testezi ce ai muncit până atunci ci (suspans) introduci toate datele. A, iar apoi testezi ce ai făcut. Adică tu te chinui să scrii tot ce pui pe un site, iar la final te gândești „bă, dacă am bulit ceva? Ia să văd.” Voi, programatori mari, sunteți niște proști. Luați lecții de la o profă de politici de coeziune. Rușine!

Copil cuminte fiind, ridic mânuța și zic „din punctul meu de vedere mai întâi testăm și apoi băgăm conținutul”. De prisos să spun că donșoara proffeseur (deși nu cred că are doctorat sau ceva, dar să zicem așa în linii mari) mă contrazice. Că proiectul pe care dumneaei l-a făcut așa a fost și că a fost aprobat (ergo să tac dracu din gură că oricum vorbesc rahaturi, dacă dumneaei a făcut proiect și l-a aprobat, așa e bine). Zic „am făcut patru ani de liceu de informatică a câte opt ore pe săptămână, cred că știu care sunt etapele unui site” (în speranța că poate, poate, zice „mă, poate ai dreptate. Dar uite, așa am făcut eu. Nu zic că ce spui tu acolo nu e bine, dar eu vorbesc strict din experiența personală”).

Bine, e posibil să o fi spus-o pe un tun ușor arogant, nu neg. Mă rog.

Pfoaaa! Trăi-v-ar cine vreți voi, atât i-a trebuit. A ținut-o madame proffeseur în miștouri până la finalul seminarului. Evident, aceeași glumiță dar ordinea cuvintelor pusă altfel. Chic. A, plus că îmi zice „tu de fiecare dată te ataci (era a doua oară când ne vedeam. De fiecare dată presupune o colaborare de lungă durată. Ei bine, nu. Neam.). Zice, „tu ești obișnuit întotdeauna să ți se dea dreptate”. Repet, era a doua oară când ne vedeam.

Buun, trecem la structura unei cereri de finanțare. Nu o contrazic că ordinea nu e asta în documentul oficial. Unde nu știu, nu mă bag. De ce să vorbesc tâmpenii. Nu? Dar, mi se pare logic să spui unor proști dintr-o sală (cam asta e atitudinea) care e ordinea firească a lucrurilor și apoi să adaugi cum trebuie prezentate lucrurile. Gen „așa trebuie să vezi un proiect, dar cererea e formulată astfel”.

Ei bine, dacă noi, plebea, știm că un proiect se face analizând mai întâi contextul în care îl dezvolți, pe lista cererii apare la final chestia asta. Deci după ce îmi spun scopul, obiectivele, etc, trec prin buget și desfășurarea în timp. Și la final, la final, încep să argumentez de ce am făcut proiectul. Bun, ăla care stă să îți citească ție balivernele pierde două-trei ore parcurgând structura, ca la final să își dea seama că, de fapt, nu e nevoie de el. Vreau să contruiesc un bloc. De ce? Nunununu, tu citește acolo cum decurge proiectul și dup-aia vezi tu dacă e nevoie de blocul ăla. Logic, nu?

A, o chestie care m-a amuzat: scopul se împarte în obiective. Dacă eu știam că atingând obiectivele respective ajung să îmi îndeplinesc scopul, ei bine nu. Scopul e format din totalitatea obiectivelor. Asta ca să nu muriți proști, căci eu am fost scos din țărână de lumina înțelepciunii.

Nu spun că fix dumneaei e de vină, e foarte posibil să i se fi spus „fătucă, matale predai asta”. Dar, dacă nu, atunci…

Acum vine întrebarea: gândesc eu aiurea? Asta de predă și la ASE? Încep să-mi pun probleme existențiale. Cred că mă duc până la 9 să văd care-i treaba. Am înțeles că au supă bună.

Off-topic: iar când am ajuns acasă a trebuit să sar gardul ca să intru în casă.

O zi minunată vă doresc și vouă.

Nu e prima oară când ajung aici. Dar, până acum, am prins numai peisaj de toamnă/iarnă, când mai toate brașovencele erau îmbrăcate. Mare păcat.

În fine.

Ziua de azi a fost mai mult un fel de „hai să pierdem o leacă di timp pi ici – pi colea”. Mare lucru nu am vizitat.

Am trecut pe la micul bazar de la intrarea în castelul Bran. Asta la întoarcere. Schimbări sexy de când nu am mai fost pe acolo. Se pun bazele unui…sătuc. Așa zic autoritățile.

Momentan cine are curiozitatea poate vedea cât de repede se mișcă Dorel în a ridica o terasă din fața bazarului.

Altă chestie care mi s-a părut ciudată: cazarea e undeva pe la 50RON/noapte. De unde deduc că nu prea se grăbește lumea să vină prin „Alpii” românești. Bulgaria e mai delicioasă, se pare.

De vină e Udrea, oricum.

După ce am vizitat Biserica din Deal și Turnul cu Ceas am dat o tură pe la restaurantul La Perla. Un local ok, cu aceeași ospătari sictiriți, tipic României. În mod evident, dacă ceri un singur fel de mâncare îți aduce o farfurie (pe care e mâncarea) și niște tacâmuri, așa, să fie.

„Adu-mi și mie încă două farfurii și două tacâmuri, te rog”.

Trec 5 minute.

Vine cu o farfurie la subraț și un set de tacâmuri. Le trântește pe masă și își vede de treabă.

Poftă bună și ție, papagal manelist. Cu tot neamu’ tău.

Am trecut prin varianta Transilvăneană a Dealului Negru, deși diferența de infrastructură se vede clar. Două benzi cu un asflat nemțesc, de îți era mai mare dragul să faci drifturi. Adică…pardon, să mergi regulamentar.

Cu Pink în difuzoare, ne continuăm drumul.

Per total, drumul a fost relativ liber, cu un singur moment de plictiseală pe la Sinaia – Bușteni datorită unui accident ușor. De cum am trecut de Pârâul Rece a început să se simtă aerul curat de munte, cu o temperatură de ~17°C.

La Peștera (satul în care sunt acum) cred că e ceva mai friguț, undeva pe la un 15°C. Dar nu îmi fac griji, ținuta adecvată la purtător mă menține la temperatura optimă de +30°C.

Pentru mâine încă nu cunosc programul, dar din câte am înțeles se execută o porție de Sighișoara.

Momentan mă așteaptă o porție de mămăliguță cu brânză și smântână și nu aș vrea să se supere.

Over and out.

Buun, acestea fiind zise, iată-ne la drum, tocmai ce am trecut de Bușteni. Am oprit să luăm pâine și lipii. A, da. Și covrigi. Buni rău.

Am condus până aici singurel, dar am zis să mă apuc să scriu acum cât am inspirație, că apoi nu știu când o mai prind. Fuge, fuge…

Revin.

A început cu nițeluș vânt. Peste două minute mi-a picat curentu’ de două ori. Apoi s-a dus de tot. Dăi și aprinde lumânări prin casă. După ce termin ritualul sacru al „ce dracu frate, vine potopu’ ” și „îs prea tânăr să mor…” zic să mă uit pe geam.

Și m-am uitat.

Și m-am tot uitat.

Și nu puteam să văd nimic decât o masă gri printre care puteau fi distinse cu o oarecare dificultate diferitele forme ale obiectelor din calea ploii: o mașină, un pom, etc. Pur și simplu ploua atât de tare și picăturile erau atât de dese încât nu se putea vede nici la un metru în linie dreaptă.

Vine momentul optim, vântul în toată splendoarea. BOOM! pă dracu. Ce are frate casa asta? A început să pocnească?

Răspuns: a fost smulsă schela de pe casă. Toată pulbere pe pământ.

Văleu. Apăi nu-i a bună.

Într-un final, trece. Ies în curte….dezastru frățică. Tufele de trandafiri culcate, unul cățărător la pământ, în spatele casei totul făcut muci, sub schela căzută.

Păcat…

Revin în scurt timp cu imagini de la fața locului.

Așadar: așa arăta la mine ora 9. Cam neagră.

 Furtuna 2.06.09

Trandafiru în cauză avea cam 2m înalțime. Acum are circa 50cm.

Să-i fie țărâna ușoară.

Resturi de schela.

Au început înscrierile pentru Taberele de vara organizate de Maiart! Poți să alegi între a merge la mare sau la munte, în funcție de preferințele tale personale.

Distracția te așteaptă! Pentru mai multe detalii, vizitează blogul oficial, sau sună la: 0761215817, 0766645092; poți, de asemenea, trimite un e-mail la: cultural [at] maiart [punct] ro.

Grăbește-te! Locurile sunt limitate!

Eram la masă. De plictiseală mă uitam printr-un catalog de la Avon, naiba știe cum a ajuns p-acolo. Dau pagina, următoarea, same thing, alte culori și alt nume, încă una, idem, la fel…ok…devine plictisitor. Până dau de cosmetice pentru picioare. Mmm…..ce?!

Vreo 10 (ZECE) sau chiar mai multe produse pentru picioare. De la „catifelare” până la „roll-on”. Bă voi v-ați tâmpit? Ok, poate nu sunt cel mai fidel consumator de cosmetice și d-asta mi se pare dubios. Dar. De ce ți-ai da cu roll-on pe picioare. Înțeleg că te dai cu el la subraț. Dar. Pe picioare? Care ar fi scopul? Să nu-ți transpire talpa? Că se vede în public urât? Și râde lumea de tine că îți miros picioarele dubios?

Pont: nimeni nu stă să îți miroasă picioarele în public! Dacă miros într-atât de atare încât cei de lângă tine o iau la goană, spală-te!

Înțelegem că vrei să fii o doamnă cu piciorul fin, dar dacă picioru ăla fin pute, lasă-te. Pe bune.

Sau poate că trăiesc eu în alt secol. Ce urmează? Deodorant pentru scalp? Cremă pentru îngrijirea firelor de păr din nas? Moisturing pentru ceara din ureche?

Să luăm un mic exemplu. Sistem. A trecut de la butoaie și flex (ceva nou, să recunoaștem. Cel puțin pentru România) la stil latino. Toate bune și frumoase, pe Trilulilu are deja 30.000 de ascultări în 2 săptămâni. Foarte tare melodia, zguduie stațiile de radio, extaz, fericire, toată lumea e în delir.

Dar! Hop! Ia uite ce avem aici! Eeeeeeih. Am făcut-o de oaaaieee. Nu? Cum vi se pare acum noul look al Sistem? Cam de rahat, nu?

Care era probabilitatea, într-o societate unde și Lenea de la 3 are ‘net, să nu fie măcar unu’ care să știe de unde ai luat tu linia melodică? Prostire pe față sau prostie pe bune? Sistem, cu pretenții de Eurovision, nu a făcut decât să plagieze. Un exemplu de stil al industriei muzicale românești?

Trist.

P.S.:Văd că s-au mai sesizat și alții.