E 2010. Dacă vrei să ai succes, în primul rând te bagi în Social Media. Dacă vrei să nu mori, îți faci un nume trăznet, îți faci prieteni din publicurile tale. Dacă eu te contactez și tu nu-mi răspunzi înseamnă că:

a) Nu te interesează ce-ți spun, deși intențiile-mi sunt bune. Deci la capitolul analizare de feedback ești plombă.

b) Ești prea țăran sau prea prost să înțelegi care-i șmecheria cu interactivitatea.

c) Consideri că nu fac parte din publicul tău, deși eu mă consider. Aici intervine o mică problemă: ori ți-a stabilit targetul cu fundul, ori ai capacitatea de a asimila și alte sectoare de piață dar nu te duce capul să înțelegi asta.

În toate trei cazurile, ori îți revizuiești aitutdinea, ori dai afară responsabilul de comunicare online. Ia-ți un om specializat pe așa ceva, nu o proastă care a terminat și ea de șters praful de pe bibelouri și crede că e mare expertă în strategii de marketing și branding sau PR.

Prin „brand” nu mă refer la companii. Atâta timp cât exiști în New Media, ești o marcă. Persoană fizică sau juridică, nu contează. Pe net nu există persoane reale. Mediul ăsta e virtual, ce e așa de greu de înțeles? Ești o imagine în mentalul fiecăruia dintre noi. O imagine care trebuie gestionată. De tine!

Dacă n-ai chef și timp de așa ceva, renunță. Ori ești bun în online, ori nu ești deloc. Măcar nu mai pierde timpul oamenilor care vor să știe că exiști.

Drajii mei, doar pentru că e la modă să ne preumblăm cu to(n)ții pe net nu înseamnă că e și o chestie sigură. Multe pericole ne pasc la fiecare colț de click, balauri, monștri, stalkeri, dar, mai ales, noi.

În primul rând navigarea pe net, în era noilor media, trebuie făcută într-un mediu izolat. Când spun izolat înseamnă: cameră goală, birou, tu, laptopul și atât (eventual și un scaun). Orice alt instrument sau obiect se poate dovedi a fi fatal atât pentru tine cât și pentru laptop (sau Pii Cii, depinde ce manevrezi).

Criminalul numărul unu este, inevitabil, Twitterul. Pentru că nu am luat foarte în serios chiar propriile-mi măsuri de protecție, am fost nevoit să scot din priză tot ce aveam din motive de ceai, link către poză amuzantă, spray cu zahăr și fructe –> ecran. Mi-a stat laptopul la scurs timp de o zi și jumătate.

Comunicarea interactivă nu a fost niciodată numai lapte și miere. Mai degrabă oțet și muci. În permanență dai de troli. Tot timpul ai un trol care te pândește. Trolul meu e pe același scaun cu mine, spre exemplu. Dacă ai de gând să stai pe net, asigură-te că atunci când dai cu pumnu-n birou nu o să-ți sară cutterul deschis pe picioare.

În continuarea ideii de mai sus, în media sociale vei întâlni de mai multe ori „ești prost, mori” decât „bravo, mă”. Pentru că și în online și în offline sunt aceiași cretini care mai degrabă se spânzură cu vată de zahăr decât să admire pe oricine altcineva decât pe ei, goi, în fața oglinzii. Așteaptă-te să fii respectat atunci când nu te știe nimeni. Motivul e că doar tu îți apreciezi adevăratul potențial.

Orice-ar fi, tu agață-te acolo și țin-te bine. C-așa-i frumos.

S-o luăm cu rând și de la capăt, zic.

Așadar:

• e pe net – pe NET fraților, o emisiune TV, live, pe net;
• e interactiv (un fel de user generated TV show – foarte mișto ideea);
• în emisiune se vorbește exclusiv de chestii din mediul online (cu mici excepții, de regulă ce se aduce în discuție pe chat);

Pe lângă faptul că persoanele care urmăresc emisiunea de pe net au un chat separat unde se pot da sugestii de articole, completări, idei noi, ș.a.m.d., personajul în cauză (Cristian Foghel, pe numele din buletin) face un fel de stand-up pe teme abordate de bloggeri în săptămâna respectivă. E amuzant, e interactiv, ce mai vrei? Dacă vreți, un fel de Revista Bloggurilor cu un (Mircea Badea + IQ ridicat = Neamtu’). A, plus că nu face politică. Deci e bullshit-free.

De ce e viitorul televiziunii? Pentru că e pe net. Foarte simplu! Într-o eră a Noilor Media, a convergenței tuturor modalităților de interacțiune într-un singur spațiu, al online-ului, mi se pare logic să avem la TV chestii care se întâmplă pe tărâmul fără granițe. Mi s-ar părea și mai logic să fie și la radio, dar mai avem puțintel până acolo (ăsta e un pont deloc subtil).

Pe măsură ce blogurile și, în general, Media Sociale capătă impact, poate o să avem și noi dreptul de a fi citați în publicațiile mai mari. Dacă bloggerii au bunul simț să dea credit pentru o idee, de ce să fie jurnaliștii mai tălâmbi și să o ardă jenibil? Probabil pentru că pot. Dar se va schimba și asta.

Recomand să vă uitați măcar o dată la emisiune. Parcă începe pe la orele 18.00 în fiecare seară, de luni pânâ vineri.

Of. Deci. Luni (15 martie. În caz că nu mai știi nici măcar ce zi e.) ai curs. Intri aici și te înscrii. Da? Ne-am înțeles? Vezi să nu le-ncurci! Dacă ești puștiul de IT la o firmă mică, te bagi la SQL Server Workgroup Edition. Dacă ești la firmă așa-ș-așa, la Standard + EE. Dacă ești la firmă mare, suni la Microsoft că nu mă bag.

Și să nu uiți să-ți închizi telefonul. Dacă tot e mocca, măcar fii atent acolo!

Oameni care sunt calificați drept șoareci de birou prin natura activității lor. Oameni pe care societatea îi vede ca fiind niște cârtițe care stau toată ziua cu ochelarii pe bot în fața unui monitor, oameni considerați insipizi, inodori și incolori, oameni care par să mănânce aer și să bea curent electric.

Ei bine, acești oameni au reușit să dea peste nas ignoranților. Evident, încuiații nu vor afla asta niciodată. Pentru că nu merită să știe. După cum spun niscaiva clasici în viața, „să stea în beznă”.

Comunitățile online reușesc, chiar în acest moment, să treacă peste inutilitatea sistemului de sănătate românesc și să salveze vieți. Reușim să facem imposibilul, reușim să învingem sistemul însuși, reușim să ne canalizăm energia cu toții, simultan și cu aceeași intensitate, într-un vals care plutește pe ritmurile vieții. Mergem până în pânzele albe și, dacă e nevoie, chiar și mai departe. Pentru a arăta că putem.

Daniel Răduță ține piept leucemiei de câteva luni bune. Sprijinit moral de zeci de mii de oameni, care, până acum au donat €70.000, ajutat de șapte zâne și de mare parte din twittosfera românească, Daniel are șanse îmbucurător de mari să ajungă să-și vadă copilul născându-se (eveniment care se va produce în doar câteva săptămâni). Are șanse să se bucure de a fi tată, să-și vadă copilul crescând, făcând primii pași, spunând primele cuvinte.

Înainte să mă implic și înainte de a scrie articolul de față, m-am pus în locul lui. Un mic exercițiu de imaginație. Dureros, de altfel. Mi-am zis „cum m-aș simți eu dacă femeia iubită ar avea propriu-mi fiu în pântece iar eu aș ști că e posibil să nu-l văd niciodată?”. Am înghițit nodul din gât și am trecut la fapte. Cât pot de mult, dat fiind statutu-mi.

Nu cer să vă vindeți sufletele sau să vă dați bijuteriile la amanet. Însă fiecare strop de viață contează pentru a salva un om. Fie că spuneți celorlalți, fie că voi înșivă contribuiți.

Prin telefon apelabil doar din rețeaua Romtelecom
0900 900 115 donație de 5 Euro

0900 900 110 donație de 10 Euro

În conturile deschise la Banca Transilvania (detalii aici):
EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712XX

Folosind PayPal ( detalii aici)

Mai trece o leacă de timp, mai văd ceva interesant. De data asta e de la tip important. Cineva mare. Ne luăm inima-n dinți, dăm un reply. Trece un minut, se fac două, haide cu o juma’ de oră, bate gongul. E clar! Are ceva cu mine! Cu mine! Deschid repede bloaga și de nu-i trag peste ochi un articol în care îl fac cu gogonele și cu mărar, de nu se vede. Dar cine se crede ăla(!) să nu-mi răspundă mie?! E jale. Mrrrr!

Auzi, da’ cine-n originea maternă te crezi? Poate că nu vrea să-ți răspundă și gata. Ce atâta tevatură, mare scandal. Că, vezi dom’ne, dacă e important trebuie acum să stea toată ziua cu nasu-n inbox sau pe Twitter să răspundă la toate broaștele de pe Terra. N-are chef. Și gata.

Și fraierul egocentrist mai găsește încă două-trei găini prin bătătură și încep cu tonții să facă gargară că bloggerii mari „e prea shmecheri”, că blogerii mari „își dă importențuri”, că noi, noi, plebea onlinelui românesc îi facem pe ei domni și că datorită Nouă sunt ei cine sunt! Da, da! Ai citit bine, mon cher! Noi suntem baza piramidei ierarhice din ăst onlain și că pe spinările noastre dumnealor au făcut averi, și-au luatără limuzine și case cu pizcine, că noi le facem trafic!

O vorbă românească spune, în vreme de restriște: „ete căcat”. Au ce au și sunt cine sunt pentru că au muncit la kilu’ ăla de pixeli de le-a dat borșu’ pe nas, au investit mai mult timp decât au unii mucoși ani de viață sau neuroni în cap. Au trudit, și-au încins sinapsele și au avut tupeul să facă ceva. Ceva care acum e profitabil.

Și nu, nu tu le faci trafic. Pentru că nu intri din obligație. Nu dai link către blogul lor că stă securistu’ cu pușca-n ceafa ta. Nu. Intri pentru că au tot timpul ceva de zis, ceva nou. Dai link pentru că articolele te inspiră. Te inspiră pentru că au deja ani buni în spate de scris. Dar tu cum ești mai lent ca mișcarea planetelor, te prinzi de chestiile astea cum mă pricep eu la făcut rachete. Ți-a dat natura un creier mai lejer ca un fir de iarbă.

Dar oricum nu înțelegi. Că n-ai cum.

Disclaimer: în acest post nu critic persoanele, ci dârzenia susținerii opiniilor.

La RoTwitter Conference a fost lansate o dezbatere care se pare că a continuat atât în online cât și în offline. Mici rezumate ale conferinței au fost postate de eCostin, Raluxa, Adrian Ciubotaru și Buddha.

Ca să reiau puțin ideea, Florin Grozea a început prezentarea prin a spune că folosește Twitter ca o modalitate de a fi la curent cu ceea ce spun prietenii și oamenii care prezintă interes pentru ativitatea lui. Bobby Voicu a venit cu o prezentare în contradictoriu, oarecum, spunând că rețeaua de microblogging, menționată mai sus, este un mod de a socializa online și că cei care urmăresc prin selecție sunt niște „fițoși” prin faptul că s-ar situa deasupra celor care îi urmăresc, că i-ar privi de sus.

Controversa a fost iscată tocmai de ceea ce oamenii care s-au simțit cu musca pe fes au privit afirmația lui Bobby ca pe un fel de insultă. De ce spun asta? Pentru că toți cei care au pus întrebări sau au comentat păreau să se scuze, oarecum. Argumentul cel mai des invocat a fost lipsa de timp. Contraargumentul a venit sub forma lipsei de interes și a faptului că Twitter-ul nu este folosit așa cum a fost el conceput, anume pentru a cunoaște oameni noi.

Discuția a continuat și în mediul offline, după conferință. În online replicile nu au întârziat să vină, Florin Grozea și-a remodelat punctul de vedere printr-un video lansat post-conferință, apoi au fost făcute diverse…să le spunem miștouri…pe Twitter, îndreptate spre Bobby Voicu.

Ce mă deranjează e faptul că niciuna dintre părți nu a cedat, ajungându-se până la un fel de mici amenințări între Manafu si Bobby Voicu, care e mai tare, hai să vedem, etc. Cel puțin eu așa le-am văzut, având în vedere că nu cunosc personal pe niciunul dintre cei doi.

Ca să subliniez punctul de plecare a ceea ce vreau să spun: cum e mai corect să folosești un măr? În plăcintă sau în salata de fructe? Care a fost scopul inițial pentru care a fost făcut? Să-l mănânci, nu?

Așa și cu Twitter-ul, el a fost creat pentru a comunica. Că alegi să ai lângă tine ori o comunitate, ori un grup restrâns, ține strict de alegerea ta. Poate că Bobby Voicu oferă o posibilitate mai mare de a-și lărgi grupul de prieteni de conversație, dar până la urmă cred că toți utilizatorii acestui sistem fac chestia asta. Unii la o scară mai largă, alții mai restrânsă. De ce comentarii răutăcioase, de ce s-au înțepat unii pe alții? Pur și simplu sunt perspective diferite, acceptă-le așa cum au fost formulate sau măcar ideile de bază care au stat la formarea lor.

Dacă stău să mă gândesc, fiecare persoană contribuie în felul său la dezvoltarea mediului online românesc, fiecare pe nișa lui. Sau, mai bine, hai să spunem că modul în care contribuie este diferit. Stilurile diferite își lasă o altă amprentă asupra evoluției mediilor în care activează, nu? Manafu organizează un anumit tip de conferințe și evenimente, Bobby Voicu se implică în alte proiecte. Contribuie amândoi? Da. Diferit? Da. Care are un impact mai mare în ceea ce face? E greu de stabilit, pentru că sunt direcții diferite, nuanțate și formate pentru alte scopuri intermediare (am stabilit că scopul final al acțiunilor lor tinde către aceeași direcție).

Așadar: fiecare în felul lui, dar cu aceeași țintă în vizor. Echitabil, zic.

Ei, bine, grație Y!Mail, am aflat: februarie 2007.

Scriinșats bilou.

Din păcate domeniul nu mai e online. Din păcate nu am avut inspirația la momentul respectiv să fac un backup.

După ce a picat proiectul Ads CriTiC, m-am mutat pe Wordpress.

Mai jos, dovada primului comment. În mai 2007.

Păcat că nu am continuat. Acum aveam doi anișori de blogging. Oficiali.

Sad day for science.

Task-ul e cât se poate de simplu: să faci un colaj cu logo-urile mărcilor care te caracterizează.

And here it is:

Mai departe către Ionuț, Andreea, Teo, Alexandra și cine o vrea.

N-are rost să vă țin mai mult la parole, nici nu o să-mi dau cu părerea (pentru simplul motiv că nu cunosc toate variabilele ecuației).

Vă invit să vă formați singur imaginea de ansamblu. Și vă aștept concluziile și comentariile aici, pe blog!