Un pachet de țigări ajunge pe la 9lei. La o medie de un pachet la două zile (să fim generoși, nu toată lumea fumează ca turcu’), aista înseamnă 135lei. Într-o lună. O singură lună. Nu mai înmulțesc cu 12 că mă apucă durerile cele de cap.

Varianta: dacă nu ai ce face cu acei aproape 140ron, avem câteva oferte: cursuri de limbi străine. Înscrie-te la Institutul Francez, spre exemplu. Ai făcut opt ani de franceză și acum parcă ți-ar prinde bine. Păi fă ceva în sensul ăsta. Nu ai timp? Ba ai. Sâmbătă și duminică ce faci? Argumentul ăla expirat cu „după o săptămână de muncă numai chef de învățat nu am” e pentru oamenii care se mulțumesc și cu o felie de pâine cu sare pe zi.

Nu știu cum e în altă parte, dar când aveam cursurile la British Council mă duceam mai mult de drag. După o zi în care duda de la mate o ținea pe-a dumneaei cu radicalii și idioțeniile pământului, să stau două ore să port o discuție normală cu o persoană care aparținea altei culturi și care avea un mod de gândire aparte era o relaxare.

Să empatizăm puțin: după o săptămână întreagă în care șeful o arde dubios și zbiară că nevasta nu vrea să-l relaxeze în duș, o oră jumate în care să descoperi cultura/modul de gândire al unor persoane din străinătate e chiar bine-venit. În plus, perfecționarea cunoștințelor în materie de limbi străine îți poate aduce nenumărate beneficii pe termen lung. Fumatul te poate lăsa fără loc de muncă, în curând. Investește în propriile-ți valențe comunicaționale. Ai noile media la dispoziție. Ești mai aproape de oricine ca niciodată până acum. Ai oportunități de afaceri cu oameni din afara țării. Fă ceva în sensul ăsta!

Vii de la muncă, îți iei cartofii prăjiți din cuptorul cu microunde și te tolănești în pat, la TV. Că doar ai muncit toată ziua stând pe scaun, te-ai enervat cu toți retardeii de la muncă, șeful a fost iar un cretin și jumătate. E normal să te relaxezi puțin, nu?

Nu! Nu așa. Ia-ți cartea preferată în ghiozdan (dacă nu ai o carte preferată caută una) și du-te în parc. Sau într-o ceainărie că tot vine iarna. Ceainăria Cotroceni e perfectă. Liniște, căldurică, etc. Investește în bagajul tău de cunoștințe. Investește în ceea ce vrei să știi, în dezvoltare personală, profesională sau pur și simplu în cultura ta generală.

Simți că cititul e prea mult după o zi de stat în fața unui monitor? Atunci mergi la o sală de sport. Pentru sceptici: odihna activă chiar este cu mult peste cea pasivă din simplul motiv că îți pui sângele în mișcare.

Dacă nu poți să dormi noaptea înseamnă că ești obosit psihic și prea puțin fizic. Oboseala psihică vine de la oxigenarea insuficientă a creierului. Cum rezolvăm problema? Exercițiu fizic. Să zicem că abonamentul e prea mult pentru salariul ăla care ș-așa este insuficient. Atunci plimbă-te în parc. Investește timp în echilibrul tău intern. Nu e bullshit, e chiar cât se poate de real. Legat tot de exercițiul fizic: durerile dubioase care apar din senin pot fi cauzate tot de lipsa de mișcare.

Dureri de spate, de picioare, de umeri, mâini ș.a.m.d. sunt câteva dintre disconforturile pe care le poți rezolva cu 10 minute de „încălzire” – chestia aia pe care o făceai la începutul orei de educație fizică în școală. Doar atât. Dai din mâini și din picioare și trece. Dar să dai ca lumea, dacă tot te obosești să te apuci. După prima săptămână de făcut chestiile alea zilnic (nu contează când, dar să le faci) o să observi că te simți mai fresh.

Mai există varianta în care nu ai chef de nimic din recomandările de mai sus. Vrei să stai în casă și cu asta basta! Nu sta degeaba, atunci. Investește în relații. Social media pentru asta e făcută. Să te promovezi pe tine, așa cum ești tu. O persoană care te cunoaște va fi mai deschisă către ideile prezentate de tine sau prin intermediul tău. Cu puțin noroc poate că vei ajunge să găsești o slujbă mai bună, să pleci din corporația aia unde ești un nimeni și să devii cineva. Vei putea să cunoști oameni noi și cu ajutorul FTW.ro, unde se promovează tot felul de articole și unde intră oameni din mai toate domeniile. Intră pe blogurile lor, arată-le că exiști. Intră pe Twitter și angajează-te in fluxurile de discuții care prezintă interes pentru tine.

Sau poate că îți convine să fii un emoid care își plânge de milă și asteaptă să i se dea de mâncare caviar și somon. Dar ghici ce? Nimeni nu e prost să te întrețină pe tine, trântor stafidit pe o canapea mucegăită.

Disclaimer: în acest post nu critic persoanele, ci dârzenia susținerii opiniilor.

La RoTwitter Conference a fost lansate o dezbatere care se pare că a continuat atât în online cât și în offline. Mici rezumate ale conferinței au fost postate de eCostin, Raluxa, Adrian Ciubotaru și Buddha.

Ca să reiau puțin ideea, Florin Grozea a început prezentarea prin a spune că folosește Twitter ca o modalitate de a fi la curent cu ceea ce spun prietenii și oamenii care prezintă interes pentru ativitatea lui. Bobby Voicu a venit cu o prezentare în contradictoriu, oarecum, spunând că rețeaua de microblogging, menționată mai sus, este un mod de a socializa online și că cei care urmăresc prin selecție sunt niște „fițoși” prin faptul că s-ar situa deasupra celor care îi urmăresc, că i-ar privi de sus.

Controversa a fost iscată tocmai de ceea ce oamenii care s-au simțit cu musca pe fes au privit afirmația lui Bobby ca pe un fel de insultă. De ce spun asta? Pentru că toți cei care au pus întrebări sau au comentat păreau să se scuze, oarecum. Argumentul cel mai des invocat a fost lipsa de timp. Contraargumentul a venit sub forma lipsei de interes și a faptului că Twitter-ul nu este folosit așa cum a fost el conceput, anume pentru a cunoaște oameni noi.

Discuția a continuat și în mediul offline, după conferință. În online replicile nu au întârziat să vină, Florin Grozea și-a remodelat punctul de vedere printr-un video lansat post-conferință, apoi au fost făcute diverse…să le spunem miștouri…pe Twitter, îndreptate spre Bobby Voicu.

Ce mă deranjează e faptul că niciuna dintre părți nu a cedat, ajungându-se până la un fel de mici amenințări între Manafu si Bobby Voicu, care e mai tare, hai să vedem, etc. Cel puțin eu așa le-am văzut, având în vedere că nu cunosc personal pe niciunul dintre cei doi.

Ca să subliniez punctul de plecare a ceea ce vreau să spun: cum e mai corect să folosești un măr? În plăcintă sau în salata de fructe? Care a fost scopul inițial pentru care a fost făcut? Să-l mănânci, nu?

Așa și cu Twitter-ul, el a fost creat pentru a comunica. Că alegi să ai lângă tine ori o comunitate, ori un grup restrâns, ține strict de alegerea ta. Poate că Bobby Voicu oferă o posibilitate mai mare de a-și lărgi grupul de prieteni de conversație, dar până la urmă cred că toți utilizatorii acestui sistem fac chestia asta. Unii la o scară mai largă, alții mai restrânsă. De ce comentarii răutăcioase, de ce s-au înțepat unii pe alții? Pur și simplu sunt perspective diferite, acceptă-le așa cum au fost formulate sau măcar ideile de bază care au stat la formarea lor.

Dacă stău să mă gândesc, fiecare persoană contribuie în felul său la dezvoltarea mediului online românesc, fiecare pe nișa lui. Sau, mai bine, hai să spunem că modul în care contribuie este diferit. Stilurile diferite își lasă o altă amprentă asupra evoluției mediilor în care activează, nu? Manafu organizează un anumit tip de conferințe și evenimente, Bobby Voicu se implică în alte proiecte. Contribuie amândoi? Da. Diferit? Da. Care are un impact mai mare în ceea ce face? E greu de stabilit, pentru că sunt direcții diferite, nuanțate și formate pentru alte scopuri intermediare (am stabilit că scopul final al acțiunilor lor tinde către aceeași direcție).

Așadar: fiecare în felul lui, dar cu aceeași țintă în vizor. Echitabil, zic.

Primesc un tweet. Îl citesc, link spre un blog, deschid, citesc, râd, mă amuz. Și-mi pică fața. Ideile vin, curg, „bă, io’s prost pe bune”.

Mai am două ore până să plec spre seminar, n-am timp de polologhii, mai ales că trebuia să mă încadrez în cele 5-8 minute de vorbit. Schițez câteva idei pe o foaie și tule-o.

Ajung și la momentul cu pricina.

Încep printr-un simplu „am ales să vă vorbesc despre blogging pentru că e important, mai ales pentru voi ca viitori PR-iști”. Zic. „De curând a avut loc un mic incident în care o firmă de PR a cam dat-o în bară în online-ul românesc. A făcut-o de oaie pentru că puștiu care se ocupa de campanie ori era prea tânăr, ori nu prea știa cum e treaba cu bloggerii, ori amândouă”. Fac un scurt rezumat a celor întâmplate. Zic. „În mod paradoxal, PR-ul românesc are o imagine cam…șifonată în mediul online. Scopul nostru este să reabilităm imaginea industriei. De ce? Pentru că cei care se ocupă de blogging acum cam au vârsta noastră. Trebuie să creștem o dată cu ei”. Le-am dat tipicele sfaturi cu experimentarea pe blog, cu cereri de feedback în legătură cu posturile, cu promovarea în scop experimental, etc.

Le-am spus în principal că bloggerii sunt oameni, oameni care ne pot ajuta în viitoare profesie. De la care putem învăța din experiențele lor cu PRiștii. Ce să nu facem. Ca să înțeleagă toate lucrurile astea, mai înâi trebuie să fie bloggeri și apoi persoane de PR. Gen.

Sper că am făcut bine. M-a interesat în principal să le transmit chestia asta colegilor mei și mai puțin nota de la curs. Nimănui nu o să-i pese de pata aia de cerneală pe foaia matricolă, în schimb e al dracu de important să avem oameni de PR competenți și cu picioarele pe pământ.

Zic.