B-ul.ro

Foarte, foarte tare! După bine cunoscuta noapte nedormită în care stai cu ochii pe tavan și ți se amestecă în minte tot felul de idei, formulări, strategii, când grijile și emoțiile încep să ți se urce la cap, a venit momentul inevitabil.

Primesc SMS-ul cu „ai pe mail ce tre să mai printezi”.

M-am dat jos din pat, am dat fuga la imprimantă. Deschid laptopu, încep să tastez frenetic.

brrm brmm brmm

„Imprimanta lu Dumnezeu cu cine te-a cumpărat, mai încet că trezești juma de casă…” gândesc eu în timp ce făceam ture pe scări între bucătărie, cameră și baie, alergând ba cu periuța de dinți în gură, ba cu mapele, ba țopăind cu o șosetă atârnând dezorientată de picior.

În final se termină calvarul de la domiciliu, e timpul s-o tulesc. Mă sui în titirez, pornesc spre Romană. În mod evident am întârziat 5 minute față de ora stabilită. Tocmai bine, totuși, pentru că echipa tocmai terminase de printat restul de afișe și cărțile de vizită.

Fețe nedormite, palide. Dar emoția ne ținea treji și într-o bucată. Ajungem la locul cu pricina, ne anunțăm că am venit, ne trântim pe scaune și începe și pune foile în dosare, aia acolo, aia dincolo, asta cum o pun, așa sau pe dincolo…

Terminăm cu mapele pentru juriu. Timpul pentru repetiții. Pe măsură ce echipa încerca să-și ordoneze ideile în cap mie îmi tot veneau în minte ultimele detalii pe care le-am copt cât timp mi-am (re)studiat tavanul. Ordinea în care ar fi trebuit să vorbim se schimba la fiecare 5-10 minute.

Vin fetele de la PRchers, ne mai hlizim puțin, lala, lulu, trece timpu. Le vine rândul lor. Le urăm baftă. Până să iasă, noi mai băgăm două, trei idei. Termină și ele de prezentat…ies cam palide la față, ce-i drept. Impresii, sfaturi.

Vine și rândul nostru. Stăm cele 12 minute. Intrăm. Ne așezăm în ordinea de dinainte stabilită (după îndeluuuuuuungi dezbateri….) și Domnul Borțun dă startul. Alina împarte mapele pentru juriu, eu nu zic nimic, aștept să se așeze și colega.

Ideile îmi veneau ca scoase dintr-o centrifugă. Amețite, incomplete, încercam să le dau o formă. Luam bucăți care trebuiau spuse de alții, le finalizam rapid, treceam la altele. Prezint echipa. Primul feedback pozitiv: la prezentare intervine elementul surpriză și anume că suntem echipă mixtă, diversă, avem până și studenți de la arhitectură – juriul pare încântat de idee.

Urmează Alina, o lălăie kilometric cu a doua parte, apoi Simona completează cu informațiile omise de mine și Alina. Multe date, cifre, informație punctuală. Totu-i bun.

Intervin eu, iar, spun ce am de spus. Feedback pozitiv puternic pentru colaborarea cu un cadru universitar din domeniul educației fizice.

Încep să prezint tacticile. Dar sare iepurele de unde nu-l vezi: nu mai avem timp. Se duseseră cele 10 minute dar parcă nici nu am început bine prezentarea. Ni se mai acordă un minut ca să finalizăm ce aveam de spus.

Liviu își termină partea. Liniște. Așteptam întrebări din partea juriului. Dar nimic. Se declară că nu sunt întrebări. Mă uit la fiecare în parte, uimit. Ni se dă voie să ieșim.

Nu știu cum am ajuns la locurile noastre. Știu că am râs, am glumit, am țopăit. Succesul era garantat!

Acum, să vedem cel de-al doilea brief. Așteptăm cu nerăbdare.

Scopul nostru e să fim cei mai buni. Am zis!