B-ul.ro

Pentru cei care nu știau, sunt student la Comunicare și Relații Publice (SNSPA – stat) și Economie Europeană ( privat). Pentru cei care știau, nu strică să vă reamintiți. Exersăm memoria.

Între noi fie vorba, articolul ăsta se va axa ceva mai mult pe ciudățeniile pe care le-am înâlnit la ailaltă. FCRP este Facultatea, iar cea particulară este ailaltă sau dincolo. Își merită pseudonimul. O să mă credeți pe curând.

Critici pentru Facultatea de PR sunt și ele destule, dar nimic ieșit din comun. Încă un articol despre ce nu ne convine la facultățile de stat din România ar fi de prisos. Sunt destule, fără număr, vorba unui mare clasic aflat în viață.

Să purcedem.

Primul an, Economie Europeană. Materia denumită generic Microeconomie. La un seminar, domn’ profesor ne întreabă – în cadrul lecției despre capitalism (bineînțeles, la microeconomie se face istoria modelelor economice. Logic, nu?) – „Mă copii, mie mi se pare normal ca Statul să dea voie părinților să-și vândă copiii. Că ar ajuta economia”. Vorbeam despre părinții care își lasă odraslele pe la orfelinate ș.a.m.d. (iarăși, legătura cu microeconomia este evidentă. Abandonul și moartea nou-născuților sunt mecanisme foarte importante ale economiei unei întreprinderi). Moment în care toată sala a rămas mută. Înțeleg că ești apărător fanatic al capitalismul, dar de aici și până la „hai să fim de acord ca părinții să își vadă odraselele ca bunuri economice” e cale luuu[…]uungă.

Acum, anul al doilea. Materie denumită sugestiv Politici de Coeziune. Presupun că intuim cu toții ce se predă aici, nu? Uniune Europeană, coeziune întra statele membre. Totul logic (shocking, I know) până dai de seminar. Ce facem la seminar? A? Aprofundăm materia predată la curs, punem întrebări. Normal, nu? Nu! Facem structura unui proiect de finanțare. Care-i șpilu’, mă băieți și fete? Nu văd: ce au politicile de coeziune cu finanțarea unui proiect? Unde intră „vreau bani” în „hai să unim statele membre ale UE”?

Și aici fac o scurtă paranteză. Ne pune demoiselle seminaristă să punem în ordine etapele unui proiect. Din întâmplare dă și unul cu un site web. Buuun. Zic. La ăsta neam să greșesc. Ei bine, ghici?  Conform demoisellei seminariste, atunci când faci un website, faci designul (a se citi structura bazei de date + programare), faci interfața, după care nu, nu testezi ce ai muncit până atunci ci (suspans) introduci toate datele. A, iar apoi testezi ce ai făcut. Adică tu te chinui să scrii tot ce pui pe un site, iar la final te gândești „bă, dacă am bulit ceva? Ia să văd.” Voi, programatori mari, sunteți niște proști. Luați lecții de la o profă de politici de coeziune. Rușine!

Copil cuminte fiind, ridic mânuța și zic „din punctul meu de vedere mai întâi testăm și apoi băgăm conținutul”. De prisos să spun că donșoara proffeseur (deși nu cred că are doctorat sau ceva, dar să zicem așa în linii mari) mă contrazice. Că proiectul pe care dumneaei l-a făcut așa a fost și că a fost aprobat (ergo să tac dracu din gură că oricum vorbesc rahaturi, dacă dumneaei a făcut proiect și l-a aprobat, așa e bine). Zic „am făcut patru ani de liceu de informatică a câte opt ore pe săptămână, cred că știu care sunt etapele unui site” (în speranța că poate, poate, zice „mă, poate ai dreptate. Dar uite, așa am făcut eu. Nu zic că ce spui tu acolo nu e bine, dar eu vorbesc strict din experiența personală”).

Bine, e posibil să o fi spus-o pe un tun ușor arogant, nu neg. Mă rog.

Pfoaaa! Trăi-v-ar cine vreți voi, atât i-a trebuit. A ținut-o madame proffeseur în miștouri până la finalul seminarului. Evident, aceeași glumiță dar ordinea cuvintelor pusă altfel. Chic. A, plus că îmi zice „tu de fiecare dată te ataci (era a doua oară când ne vedeam. De fiecare dată presupune o colaborare de lungă durată. Ei bine, nu. Neam.). Zice, „tu ești obișnuit întotdeauna să ți se dea dreptate”. Repet, era a doua oară când ne vedeam.

Buun, trecem la structura unei cereri de finanțare. Nu o contrazic că ordinea nu e asta în documentul oficial. Unde nu știu, nu mă bag. De ce să vorbesc tâmpenii. Nu? Dar, mi se pare logic să spui unor proști dintr-o sală (cam asta e atitudinea) care e ordinea firească a lucrurilor și apoi să adaugi cum trebuie prezentate lucrurile. Gen „așa trebuie să vezi un proiect, dar cererea e formulată astfel”.

Ei bine, dacă noi, plebea, știm că un proiect se face analizând mai întâi contextul în care îl dezvolți, pe lista cererii apare la final chestia asta. Deci după ce îmi spun scopul, obiectivele, etc, trec prin buget și desfășurarea în timp. Și la final, la final, încep să argumentez de ce am făcut proiectul. Bun, ăla care stă să îți citească ție balivernele pierde două-trei ore parcurgând structura, ca la final să își dea seama că, de fapt, nu e nevoie de el. Vreau să contruiesc un bloc. De ce? Nunununu, tu citește acolo cum decurge proiectul și dup-aia vezi tu dacă e nevoie de blocul ăla. Logic, nu?

A, o chestie care m-a amuzat: scopul se împarte în obiective. Dacă eu știam că atingând obiectivele respective ajung să îmi îndeplinesc scopul, ei bine nu. Scopul e format din totalitatea obiectivelor. Asta ca să nu muriți proști, căci eu am fost scos din țărână de lumina înțelepciunii.

Nu spun că fix dumneaei e de vină, e foarte posibil să i se fi spus „fătucă, matale predai asta”. Dar, dacă nu, atunci…

Acum vine întrebarea: gândesc eu aiurea? Asta de predă și la ASE? Încep să-mi pun probleme existențiale. Cred că mă duc până la 9 să văd care-i treaba. Am înțeles că au supă bună.

Off-topic: iar când am ajuns acasă a trebuit să sar gardul ca să intru în casă.

O zi minunată vă doresc și vouă.