B-ul.ro

Ajung în Spring la Victoriei. Mă așez la locul strategic de lângă priză. La o masă lângă mine se așează o doamnă mai învârstă cu o puștoaică de 10 ani.

Tipic copiilor, fetița vorbea puțin mai tare decât mama (sau bunica) ei care încerca să fie cât mai discretă. Din frânturile de discuție reiese faptul că doamna avea o problemă mai delicată legată de ginecologie. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că:

1. doamna vorbea cu un copil despre așa ceva;

2. copilul chiar era la curent cu ultimile date despre problema în cauză, știa despre ce e vorba (la modul cel mai serios, nu e doar imaginația mea pre-cafeinizată).

Chiar am ajuns în stadiul în care copiii știu la fel de multe ca părinții? Dacă la 10 ani au cunoștințe atât de specializate, atunci la vârsta la care vor avea ei proprii lor copii, cât de multe vor cunoaște? Vor fi enciclopedii ambulante? Sau vor atinge maximumul de spațiu „de stocare” valabil? Până unde se va ajunge? Ne băgăm cipuri în creier ca să ne mărească volumul din creier dedicat memoriei?

Poate fi considerată ca fiind o evoluție a umanității sau o degradare a ei? O degradare a puterii biologiei în fața dezvoltării științifico-tehnice? Ni se va dezvolta creierul sau va trebui să apelăm la diverse implanturi micro-electronice pentru a face față propriei noastre dezvoltări?