B-ul.ro

Experiență unică în viața unei persoane: să-și învețe părinții. Una dintre cele mai ciudate senzații. Parcă ceva nu e la locul lui. Dar am trecut și prin asta. Încă o chestiune bifată pe listă.

Ai mei au o pensiune în zona Bran. Arată foarte bine locul: pe o parte vezi Bucegii, pe cealaltă Piatra Craiului. Plus că e foarte multă liniște. Dacă ai chef de stat degeaba sau de câteva plimbări, acolo e locul potrivit.

De curând au luat decizia de a reînscrie locația pe mai multe site-uri de nișă. Din pură întâmplare eram prin zonă în timp ce scriau despre pensiune. Un lucru, însă, m-a zgâriat pe timpan: „asa, liniuță: șase camere; grătar”. Stoooop! Se uită amândoi la mine ca la un dubios. Zic: „Tu atât ai de spus despre ditamai vila cu două șeminee și canapele de piele și bartai curtea și priveliști și…și…” Îmi aruncă aceeași privire dubioasă. Nu mă dau bătut: „la descrierea aia seacă pe care o dai tu acolo nici hoții n-ar da târcoale. Zi și tu ceva frumos, să facă omu’ să vină, când citește să zică <Pfoa, nevastă, aici mergem! Am zis!>”.

Câți oameni știu să scoată în evidență partea bună a unui lucru? Câți oameni știu să vândă ceea ce au? Nu vorbesc acum de strategii de marketing sau cine știe ce chestiuni complicate sau mesaje subliminale ascunse în descrierea unei pensiuni, spre exemplu. Pur și simplu ideea de „eu am cel mai tare produs. Ia-l!” În mintea câtor oameni este?

Extrapolând, câți oameni se duc la interviu gândindu-se la „tre să-l fac p-ăsta să creadă că-s cel mai fain angajat din viața lui”? Aș zice că foarte, foarte puțini. Oamenii sunt simpli în gândire și nu merg mai departe de ei înșiși. Nu empatizează. Dacă ar fi fost greu să te pui în pielea celuilalt probabil că am vedea cursuri de specialitate. Dar nu e cazul.

Gândește-te puțin cum ai vrea tu să te vadă cel din fața ta. Pune-te în papucii lui și imaginează-ți cum te-ar vedea el acum și cum ai vrea să te vadă.

Până la urmă, tu ești cel mai tare din parcare. Fă ceva!