Sezi s-asculta
ComunitateFoto.ro lansează astăzi, 1 noiembrie, concursul pe tema „Chipul din mulțime”. Tot ce trebuie să faci este să intri, să îți faci cont și să îți publici fotografia pe care o consideri a fi cea mai potrivită pentru tema dată.
Calendarul evenimentului se desfășoară după cum urmează:
Toți studenții, după ce își termină studiile, caută un loc unde să-și câștige banii de cafea. Toate firmele, pentru că e criză, caută muncă pe mocca. A.K.A. internship. Conflictul de interese e cam la mintea cocoșului. Adicătelea se vede și pe întuneric și pe viscol și pe ploaie.
Ei ne spun că aceste internshipuri sunt făcute pentru studenții care caută să acumuleze experiență. Adică ăia care sunt întreținuți de mami și papi la facultate. Și le dau bănuți pentru suculeț și chiloței. Și băiețelul este trimis cu urlete și crize de nervi de către mami și papi să mai iasă dracului din casă, să vadă cum se câștigă banul și să se mai maturizeze odată, că prea e de jale. Studenții care sunt mai cont propriu nu prea își permit faze de genul. Adică să stai la muncă pe ochi frumoși și-un zâmbet acru.
Articol din ciclul „no need to get even, life balances everything”.
Se făcea că era o zi de vineri, prin septembrie. Trezit cu noaptea-n cap de nevoile studențești de a promova anumite materii, chiar dacă mai târziu decât era cazul, purced, mai întâi, spre a-mi îndeplini datoriile matinale de cetățean curat. Duș, spălat pe cap și toate cele cuvenite. Întâmplarea face că a încăput pe mâinile stimatului Je un tip de balsam de păr necunoscut Măriei Mele. Din ăla pentru oamenii leneși, care cică nu trebuie să-l mai clătești. Se numește „leave in”, genul.
Primele dăți când am folosit necunoscuta substanță – în aparență cu nimic specială față de suratele din aceeași categorie, dar cu denumiri mai neaoșe – l-am clătit, ca tot țăranul. Astăzi, însă, am zis să încercăm să-l utilizăm așa cum l-a făcut tătucu’ ‘mnealui. Inconvenientul (pentru mine, cel puțin) era oricum minor, pentru că aveam de gând să trec pe la frizerie, să aranjăm puțin distinsa-mi podoabă. Și după acest îndelung proces de răbdat toanele frizerului, oricum perul e musai a fi spălat (din nou).
De când mă știu am avut oroarea de „a fi mare”. Să merg la muncă, să stau acolo într-un birou cu alți douăj’de inși, să-mi amorțească toate alea pe un scaun în fața unui calculator, zgâindu-mă într-un monitor la tabele, cifre și alte bazaconii. Urât. Idealul meu în viață nu prea era ăsta.
S-a menținut chestia destul de multicel. Unii ar spune că poate prea mult. După ce am fost acuzat de imaturitate și spoit cu oo stricate, într-o zi vine soarta și îmi șoptește suav „it’s time to grow up, bă boule!”. O bag în gaura cheii și-mi văd de muncă. Adică de stat degeaba.
Ce m-a amuzat cel mai tare în facultate a fost ideea că oamenii manipulează. Tot timpul. Atât de tare m-am distrat, încât am început să o iau în serios. Paradoxal. La schimbarea asta de optică a contribuit și un alt set de elemente, dar nu voiesc a le menționa. (a contribuit – setul. a le menționa – elemente. Clar acum?)
În spatele chestiunii în cauză stau niște chestiuni foarte interesante. O societate e formata din mai mulți indivizi, nu? Bun. Dacă fiecare dintre ei manipulează, ce se întâmplă cu fiecare persoană de lângă? Aha, exact. Este manipulată. Voit sau nu. Mi-aș paria banii de țigări că facem chestia asta mai mult în mod conștient decât invers.
Comments