B-ul.ro | Razbunare!
This is the weblog of a Eastern European in a rough world.
blog personal, blog, personal
16337
post-template-default,single,single-post,postid-16337,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-10.1.1,wpb-js-composer js-comp-ver-5.0.1,vc_responsive

Razbunare!

Articol din ciclul „no need to get even, life balances everything”.

Se făcea că era o zi de vineri, prin septembrie. Trezit cu noaptea-n cap de nevoile studențești de a promova anumite materii, chiar dacă mai târziu decât era cazul, purced, mai întâi, spre a-mi îndeplini datoriile matinale de cetățean curat. Duș, spălat pe cap și toate cele cuvenite. Întâmplarea face că a încăput pe mâinile stimatului Je un tip de balsam de păr necunoscut Măriei Mele. Din ăla pentru oamenii leneși, care cică nu trebuie să-l mai clătești. Se numește „leave in”, genul.

Primele dăți când am folosit necunoscuta substanță – în aparență cu nimic specială față de suratele din aceeași categorie, dar cu denumiri mai neaoșe – l-am clătit, ca tot țăranul. Astăzi, însă, am zis să încercăm să-l utilizăm așa cum l-a făcut tătucu’ ‘mnealui. Inconvenientul (pentru mine, cel puțin) era oricum minor, pentru că aveam de gând să trec pe la frizerie, să aranjăm puțin distinsa-mi podoabă. Și după acest îndelung proces de răbdat toanele frizerului, oricum perul e musai a fi spălat (din nou).

Terminăm (eu și podoaba) treaba prin oraș, ajungem la frizeria cu pricina. La locul faptei, o distinsă balenă albastră de tonaj maximal mă poftește cu un sictir elitist pe un chaise-lounge specific localului. Mă șed frumușel, scoatem ochelarii, îi punem bine și începem procesul. Mă întreabă cum mă tunde.

Zic „păi cum credeți că mi-ar sta mai bine. Cu o cărare pe stânga, pe dreapta…” ‘mneai cu un surâs libidinos zice „dar freza v-o faceți singur. Pierdut, drept?” „Drept”, zic. La faza asta, ce-i drept, a rupt barierele tipologiei comunicării amiabile dintre frizer și client. În traducere liberă, madama a zis în felul următor: „eu te tund cum am eu chef acum, matale vezi ce faci cu rezultatul”. Până la un anume punct, avea dreptate. Frizerul tunde. Hair-stylist-ul e ăla de te aranjează.

Buun. Am zis că poate lipsa de politețe din partea mamiferului e doar o iluzie de-a mea, în special având în vedere privarea de somn din ultimul timp.

Se făcea, din întâmplare, ca pe ecranele aferente distinsului salon să fie un film. Balena poveștii noastre stătea mai mult cu ochii beliți la pozele mișcătoare decât la ce îi făceau mâinile.

Zic în gând „dacă bușești ceva, cu Satana te mărit!”. Nu trece mult timp și iacătă cum o văd că întinde aripa dreaptă spre mașina de tuns. Se descurcă ‘mneaei acolo, face ce face și țac! mă pișcă. „’ți-ar filmu’ al…”. Mai întinde încă o dată aripa să ia fâs-fâs-ul cu apă. Instinctiv, încep să zâmbesc, pentru că știam ce o așteaptă. Udă părul bine-bine și își înfige ghearele în păr, să mă tundă, cică.

(Între noi fie vorba, un frizer profesionist nu își lasă firimiturile de pe sub unghii în părul clientului. Sau mai știu eu ce boli de piele. Sau jegul de pe degete. Dar, după cum știm cu toții, trăim în România. Profesionalismul e la fel de des întâlnit ca o blondă inteligentă).

Văd cum se acrește toată, mai ceva ca un butoi de varză lăsată la murat. Cu toată grația ei de elefant acvatic, își plimbă galant sarmalele prin părul meu. Marea Doamnă a frizeriei de cartier, cu toate aerele aferente, a dat de ceva nașpa. Și nu îi convine deloc.

„Data viitoare când vă dați cu spumă sau cu gel, cu ce v-oți fi dat, să spuneți”, face la mine, foarte scârbită. Zic „dar nu e spumă”, cu același surâs deja întipărit pe față. Pur și simplu nu mă puteam abține să nu zâmbesc. Se lecuise și de pofta de TV și de sictirul muncii. Și să îi fie învățătură de minte că nu e atentă cu porcăria aia de mașină de tuns, să nu mai piște clienții. Fi-ar a…

„E balsam de păr”, continui eu zâmbind. „L-ați aplicat pe părul uscat?” mă întreabă de sus, cu un ton de „țărane, ai dat și tu de d-astea”. Zic „a, dar normal că nu”. Ceea ce era tehnic adevărat. Părul era chiar ud când l-am aplicat. „Să vă clătiți mai bine”, zice. „Dar l-am clătit chiar foarte bine”, zic. În gând, însă, mă amuzam de mama focului. Scârbă de om ești, atunci scârbă să-ți fie.

În final, a fost foarte bine pentru persoana-mi. M-a tuns și repede (pentru că voia sa scape) și mi-am luat și revanșa pentru tratamentul deloc adecvat. Partea interesantă este că va trebui să îmi caut o nouă frizerie, eventual fără balene simandicoase. Nu de alta, dar sunt sătul de aere de Monte Carlo, duhnind mai mult a ceapă și slană decât a eleganță și stil.

No Comments

Post A Comment

Comment moderation is enabled. Your comment may take some time to appear.