Tic. Tac. Stop.
2009
Lumea în care trăim a fost comparată cu absolut orice element din componența sa. Nu o să fac o trecere în revistă a metaforelor. În schimb o să mă opresc asupra uneia: a ceasului. Finețea mecanismului și acuratețea sa explică, din punctul meu de vedere, cel puțin acum, cu o exactitate foarte mare, cum merge totul.
Mecanismul unui ceas e format din tot felul de elemente: resorturi, rotițe, pârghii, ace, care influențează comportamentul întregului mecanism. Însă, în comparație cu un ceas, lumea e perfectă în totalitatea sa.
Fiecare dintre noi a jucat, de-a lungul vieții, mai multe roluri. Începând cu acei bebeluși care au murit la naștere, până la centenari. Așa cum într-un ceas totul e interconectat, așa e și în lume. Numai că nu ne dăm seama. Și e normal. Un copac nu va ști că face parte dintr-o pădure decât dacă-i spui. Partea nasoală e că nu te va asculta. De-aia îi zice copac, nu?
Oamenii sunte legați între ei la nivel de subconștient. Te întâlnești cu cineva pe stradă și ceva îți spune că nu te vei înțelege niciodată cu persoana respectivă. La polul opus dai, la un moment dat, peste un grup din care ai impresia că ai făcut parte dintotdeauna. Vorbiți de parcă sunteți prieteni vechi. Dar e prima oară când vă înâlniți.
Suntem mecanisme într-un tot gigantic, infinit. Ne influențăm reciproc, pozitiv și negativ. Fiecare dintre noi este o pârghie pentru fiecare persoană de pe mapamond. Direct sau indirect. O acțiune de-a ta va stârni o reacție în lanț care nu va avea totuși o finalitate precisă. Pentru că face parte dintr-un set de acțiuni pornite din momentul Genezei. Ești o piesă dintr-un tot, dar o piesă importantă. Dacă nu ai fi important, nu ai mai exista.
Setul de roluri pe care le avem în viețile celor din jur este denumit de unii ca fiind „destinul”. Acum se poate lansa o dezbatere fără finalitate pe tema asta. Este destinul tău să influențezi? Sau este destinul celuilalt să fie influențat? Mai important, însă, este destinul individual? Da/nu/de ce? De ce nu putem vorbi de acest „destin” ca fiind mecanismul de care am pomenit mai devreme?
Mama natură nu a făcut niciodată cunoștință cu mila. Oricum nu s-ar fin înțeles. O dată ce ți-ai îndeplinit setul de funcții pentru care ai fost creat, ești debarasat. Pentru a face loc unei alte piese, cu o funcție asemănătoare, dar totuși foarte diferită. Se spune că mișcarea unui fir de nisip ar putea aduce distrugerea lumii. Cam mult spus. Firul de nisip nu aduce nimic, săracul, pentru că nu e decât o acțiune premergătoare Apocalipsei.
Dar așa cum Copacul de mai sus nu știe că face parte din pădure, așa nici tu nu știi că faci parte din mecanism. Și nu știi ce acțiune a ta va declanșa un alt mecanism. Pentru că nu e nevoie. Se ocupă altcineva (sau altceva) de toate astea.
Dar(!) dacă vrei să schimbi ceva, oare poți?

December 4th, 2009 at 12:19
eh, se vede cine stie ce a zis goffman in “viata cotidiana ca spectacol” :))