B-ul.ro

Boala societății contemporane – lipsa timpului. Oriunde te uiți, oriîncotro mergi, pe oricine întrebi, nu mai e timp. Timpul nu mai are răbdare, o ia la goană pe Kiseleff cu viteza gândului și nici o șansă să-l mai prinzi.

Ce mă enervează la culme cu timpu ăsta e că am stat atât de mult, nu am făcut nimic câteva luni de când a început partea a doua din anul ăsta universitar și de-odată încep să-ți apară de toate, de peste tot: proiecte, teste de seminar, parțiale, referate, prezentări. La fiecare seminar și curs la care mergi îți mai arde profu peste ochi încă o temă astronomică sau o dată limită gen mâine pentru ditai referatu de enșpe mii de pagini. Asta evident când tre să înveți pentru parțialu de poimâine, că deh.

Și peste tot amalgamul ăsta de drăcovenii care au început să curgă Dunărea la Calafat prin orarul tău zilnic, mai ai totuși timp să faci și ceva care îți place. Mai ai timp din varii motive, spre exemplu începe să nu-ți mai pese de cât iei la macro sau „lasă că mă mulțumesc și cu un 7 la referatu ăla de la geografie”.

Cu alte cuvinte, timp se face. Îl comprimi, oarecum, într-o parte și îl dilați în partea ailaltă, acolo unde ai nevoie de el. Abilitatea asta specială vine de la statutul de student care își urmează strict interesul (a se citi miserupist), sau cel puțin așa îmi place să cred. Te canalizezi pe ceea ce ai nevoie cel mai mult, în loc să te împrăștii pe tot ce ai de făcut.

Și uite așa faci rost de timp. Și acum înapoi la proiectul pentru Olimpiade.