Sau pentru că trebuie. Mă trezesc de multe ori dimineața știind că am anumite lucruri de făcut. Evident, „copilul din mine” dorește o zi în care să stea să se uite la vrăbiuțe și rândunele, să se zgâiască la firul de iarbă să vadă cum crește. Și atunci vine omul responsabil, dă „copilul” la o parte, îi ține un curs de morală cu scop motivator și totul revine la normal. Automotivarea – face minuni. Trebuie să știi cum să te păcălești pe tine însuți să faci ceea ce nu e chiar pe placul tău. Sesiune, examene, vreme petrecută între patru pereți. Afară – distracție, ciripit, adieri, soare, totul verde. Contrastul dintre cele două pare să fie luată dintr-o poezie aparținând curentului romantic. Tentației oricum nu poți să-i reziști. Așadar, ce-i de făcut? În mod evident, îmbinăm utilul cu plăcutul. Îți iei laptopul în brațe și ieși în curte (avantajul de a sta la casă). Ai parte și de aer curat, ciripit și tot acel Jazz, și mai și înveți pentru cursul ăla din care oricum nu înțelegi nimic. Au fost zile în care am refuzat să învăț ziua din cauze obiective: căldură, zgomot, un proiect mai interesant. Mă tot asiguram că o să învăț seara. Dar după o zi de stat în căldură, de lucrat pe la cine știe ce proiect, numai chef de parcurs sute de pagini nu aveam. Examenul se apropie, termenul de predare îi urmează exemplul că, de’(!), timpul trece. Ce e de făcut? Soluția 1.: le alternezi: lucrezi la proiect, faci pauză, mai înveți și tot așa până te saturi că nu mai poți. Soluția 2.:grăbești proiectul și apoi îți lași timp generos pentru parcurs materia. Soluția 3.:nu dormi și le iei pe amândouă bătrânește. Soluția 4.:le lași pe ultima sută de metri. Tactica studentlui se regăsește în soluția 4. Deși mulți știu că nu este cea mai…recomdandată…preferă să adopte acest stil de lucru. De ce? Răspunsul este cât se poate de simplu: superficialitate specifică vârstei îi face să trateze problema cu o oarecare indiferență. „Lasă că mai e timp”. Ei bine, în sesiune „timpul nu mai avea răbdare”. Toată studențimea întră într-un vortex temporal unde „nu era nici azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna”. Fiind unul dintre acei studenți, încep să mă întreb de ce majoritatea procedează așa. Inconștiența, lipsa unui acel cineva care să îi tragă de mânecă…Rămâne de cercetat.
Un oposum...
on May 22 2008
prin anul II o sa-ti dai seama ca nu e combinatie sa le lasi pe ultima suta de metri. mie asa mi s-a intamplat si mi-a prins chiar bine
Andrei Bobocea
on May 22 2008
Știm că ulciorul nu merge de prea multe ori la apă.
Primul an e mai greu, dup-aia știi la ce să te aștepți.
Cora
on May 22 2008
Ne-am schimbat look-ul blogului
:->… Ce face omul in loc sa reia cursul de imagologie? Bloooogging pana pe 7 iunie…
Andrei Bobocea
on May 22 2008
De fapt blogging cât mă ține
Cât despre imagologie, există șansa a doua, sesiunea de măriri (deși nu aș vrea să ajung până acolo).
Iar sesiunea la ID se termină pe 8, dar pentru că am amânat un examen din motive obiective, o să termin pe 14.
Asta dacă mi se acordă nota dezirată la examenele de rang 10 pe scala Halic-chter.
Catalina
on May 22 2008
Sunt total de acord cu “automotivatia – face minuni”, dar cum ramane cu cei care nu stau la curte? :-S Pentru aceia contrastul despre care vorbeai nu mai apartine unei poezii romantice, o dam deja in simbolism.
Andrei Bobocea
on May 22 2008
Indiferent dacă stai la casă sau nu primăvara e pretutindeni. Căldura, soarele, natura, te împing spre pasivitate și pierdut timpul.
ramonelu
on May 27 2008
azi am avut examen la PR. si ce-am facut toata dimineata?m-am uitat la desene animate…ce legatura are cu automotivarea? in pauze mai rasfoiam cartea
Andrei Bobocea
on May 27 2008
Păcat de desene că le amestecai cu PR-ul…